Printre artele nipone cele mai senzaționale, teatrul tradițional japonez ocupă un loc central.
Teatrul japonez este o formă de spectacol dansat și cântat, provenit din ritualuri religioase, tradiții locale și divertisment popular. Această artă scenică, recunoscută drept patrimoniu cultural imaterial UNESCO, este compusă din mai multe genuri: Kabuki, forma populară; Nô, teatrul dramatic; Kyogen, în versiunea sa comică; și Bunraku, spectacolul de păpuși.
Să analizăm acest divertisment tradițional de excepție din Țara Soarelui Răsare.
🎭 Kabuki, teatrul japonez popular
Apărut la începutul secolului al XVII-lea, Kabuki este teatrul tradițional popular. Această formă de reprezentație epică este foarte apreciată în Japonia încă din epoca Edo și atrage un public numeros.
Nishizaki Sakurako și Bando Kotji în piesa de Kabuki „Yoshino Mountain”
Originile Kabuki
Ideogramele „ka” 歌, „bu” 舞 și „ki” 伎 înseamnă, respectiv, „cântec”, „dans” și „abilitate tehnică”. Esența însăși a Kabuki provine din spiritul avangardist care caracteriza această formă artistică la acea vreme. Odinioară, actorii Kabuki erau considerați niște excentrici, niște nebuni care se îmbrăcau ciudat (kabuki-mono).
În 1603, celebra dansatoare Okuni a realizat prima reprezentație de Kabuki la Kyoto… un divertisment care a devenit rapid popular. Totuși, piesele erau adesea jucate de prostituate, iar Kabuki a fost rapid asociat cu desfrâul. În fața acestor excese, shogunatul Tokugawa a interzis prezența artistelor feminine pe scenă în 1629. De atunci, meseria de actor Kabuki este rezervată exclusiv bărbaților.
Teatru privilegiat de războinici, daimyo și burghezia comercială în epoca Edo, Kabuki se distinge prin costumele, machiajul și jocul actorilor complet extravagante, precum și prin punerea în scenă spectaculoasă.
Aici regăsim dans, comedie, romantism și tragedie, totul învăluit într-o atmosferă sonoră aparte. Shamisen-ul, instrumentul tradițional japonez cu trei corzi, exprimă emoțiile actorilor și le potențează prestațiile artistice. De asemenea, scena este echipată cu numeroase dispozitive care permit efecte vizuale remarcabile (platformă turnantă centrală, mecanisme și pasarelă care traversează publicul).
Kabuki în timpurile moderne
Astăzi, această formă teatrală își păstrează codurile, reînnoindu-se în același timp. Într-adevăr, printre actori pot figura icoane ale culturii pop pentru a atrage generațiile tinere.
🙏 Nô, teatrul japonez dramatic
Nô este forma dramatică a teatrului tradițional, compusă din cântece lirice, dansuri și pantomimă. Teatru rezervat elitei japoneze încă din era shogunilor, Nô este o artă unică, deopotrivă poetică și spirituală.
Reprezentație a piesei de teatru Nô „Aoi no Ue” sau „Doamna Aoi”.
Originile teatrului Nô
Născut în secolul al XIV-lea, în epoca Muromachi, Nôgaku este cea mai veche formă de teatru, aflată la originea Nô-ului (dramă lirică) și a Kyogen-ului (comedie). Apărut înaintea operelor lui Shakespeare, acest divertisment este moștenit din Sangaku, un gen de circ popular datând din secolul al VIII-lea.
Nô își trage rădăcinile din cultele religioase și dansurile rituale practicate odinioară pentru a îmbuna zeitățile (kami) și a binecuvânta recoltele țăranilor (Kagura). Mai târziu, Sangaku a adus o dimensiune mai spectaculoasă, integrând numere de magie, acrobații și un aspect comic. Treptat, căutarea esteticii a depășit caracterul sacru, oferind adevărate performanțe artistice. De altfel, „Nô” înseamnă „putere” și capătă sensul de „talent” pentru a onora munca artiștilor.
În perioada Muromachi, Nô a adoptat noi coduri care reglementau costumele, măștile, cântecele și orchestra. Deși spiritul Sangaku a fost păstrat, Nô se adresează de acum înainte aristocrației războinice.
Actorii Nô
Actorii practică Nô din generație în generație. Aceștia sunt întotdeauna bărbați. Shite este actorul principal și rămâne firul conducător al intrigii. Îmbrăcat într-un elegant kimono, el execută dansul lent numit Kuse. Waki este personajul secundar care ajută spectatorul să înțeleagă contextul poveștii. Spre deosebire de shite, acesta nu poartă niciodată mască.
Actorii interpretează diverse personaje precum bărbați, femei, bătrâni, spirite sau chiar kami, cu ajutorul numeroaselor măști Nô, numite Nômen. Actorul principal întruchipează cel mai adesea o fantomă. De notat că, în acea epocă, speranța de viață era mult mai scurtă decât astăzi, iar moartea era foarte prezentă în mentalul colectiv.
Măștile Nômen
Datând din preistorie (perioada Jomon), măștile japoneze sunt folosite de secole și rămân foarte populare în timpul sărbătorilor shinto. Măștile teatrului Nô sunt impregnate de această cultură ancestrală. Fabricate artizanal, Nômen-urile sunt sculptate dintr-o piesă de lemn înainte de a fi pictate. Ele pun în scenă personaje grupate în mai multe categorii: bărbați, femei, persoane în vârstă sau chiar demoni. Astfel, actorii pot întruchipa orice protagonist.
Exemple de măști nômen din lemn.
Teatrul Nô astăzi
De la crearea sa, Nô a rămas intact și reprezintă cultura tradițională locală prin literatura clasică, legendele japoneze, precum și prin măști, costume și kimono-uri. Datorită aspectului său liric, străinii îl califică drept Operă japoneză.
🤣 Kyogen, teatrul japonez comic
Teatrul Kyogen este ramura comică a Nô-ului. Venit din China în secolul al VIII-lea sub numele de Sarugaku, tradus literal prin „teatrul maimuței”, această artă satirică s-a dezvoltat în Japonia integrând credințele culturale ale epocii medievale. Astfel, se jucau frecvent piese cu demoni și kami. De altfel, limbajul utilizat în dialoguri provine din perioada Muromachi.
Abia în secolul al XIV-lea teatrul Kyogen s-a codificat, adoptând caracteristicile pe care le cunoaștem astăzi: costume medievale, măști tipice și gesturi stilizate, sub influența celebrului dramaturg japonez Zeami.
Trupa de teatru Kyogen, Shigeyama Sengoro.
Kyogen se distinge de celelalte forme teatrale prin piesele sale scurte și ritmate, care se inspiră din defectele umane pentru a provoca râsul spectatorilor. Numele său, compus din ideogramele „kyo” 狂 și „gen” 言, înseamnă „cuvinte nebunești”. La fel ca la Shakespeare și Molière, temele pieselor gravitează în jurul grijilor cotidiene sau al locului omului în univers.
Farsele teatrului Nô
Ușor și comic, Kyogen este complementul perfect pentru teatrul Nô, serios și dramatic. De altfel, scenele de Nô sunt adesea întrerupte de Kyogen în timpul interludiilor, pentru a relaxa puțin tensiunea. Scena durează aproximativ 20 de minute și servește la destinderea spectatorilor.
Piesele care se intercalează între două acte sunt numite hon-kyōgen, iar cele care întrerup două scene de Nô sunt numite ai-kyogen. Acestea aduc precizări cu privire la reprezentație și oferă actorilor timpul necesar pentru a-și schimba costumul.
👏 Bunraku, teatrul japonez de păpuși
La jumătatea distanței dintre Nô și Kabuki, Bunraku este o formă de teatru tradițional japonez din repertoriul dramatic care îmbină păpușile, narațiunile cântate și acompaniamentul instrumental.
Reprezentație de teatru Bunraku la National Bunraku Theatre, în Osaka, Kyoto.
Originea Bunraku
Bunraku a fost creat în epoca Edo, în secolul al XVII-lea, prin asocierea stilului narativ muzical „jōruri” cu teatrul de păpuși. Această formă de spectacol unică în lume s-a dezvoltat în secolul al XVIII-lea, adoptând jocul său caracteristic cu păpuși, înainte de a primi numele de Ningyo Johruri Bunraku în secolul al XIX-lea. Temele sunt inspirate din dramele epocii medievale și din reprezentațiile contemporane care evocă dualitatea dintre iubire și datoria socială.
Arta Bunraku
Păpușile Bunraku sunt fabricate cu grijă de maeștri artizani. Fiecare posedă propria expresie facială și este îmbrăcată într-un costum tradițional.
Păpușile sunt articulate de trei păpușari îmbrăcați în negru, care apar doar de la brâu în sus. Ele prind viață sub jocul artiștilor perfect coordonați pentru a obține o gestualitate fluidă. Primul articulează fața, corpul și brațul drept al păpușii. De obicei, artistul cel mai experimentat ocupă acest rol. Al doilea mișcă brațul stâng al marionetei, în timp ce al treilea comandă picioarele. Povestirile sunt cântate de un narator acompaniat de un interpret la shamisen. De asemenea, povestitorul își modulează vocea și intonațiile în funcție de personajul pe care îl întruchipează.
🤩 Teatrul japonez în zilele noastre
Astăzi, teatrul japonez rămâne o figură emblematică a culturii tradiționale nipone. Deopotrivă poetică și estetică, performanța scenică a actorilor este absolut remarcabilă. După cum ați înțeles, această artă teatrală foarte specifică este un spectacol de neratat dacă mergeți în Japonia!
