Arta japoneză, subtilă și spirituală deopotrivă, este cu adevărat fascinantă. În Țara Soarelui Răsare, Kodo (calea tămâii) rămâne la apogeul rafinamentului, alături de Ikebana (calea florilor) și Chado (ceremonia ceaiului).
Kodo este o artă tradițională japoneză care constă în aprecierea unor varietăți de lemn aromat conform unui ritual străvechi foarte codificat. Utilizată inițial într-un context religios, tămâia a reușit să cucerească simțurile aristocraților.
Regulile Kodo, extrem de dificile, necesită mulți ani de experiență pentru a fi stăpânite perfect. Astfel, arta tămâii, îmbinând cultura literară și experiența olfactivă, rămâne rară și prețioasă.
Tămâia japoneză, o artă tradițională străveche
„Ko” 香 înseamnă „parfum” sau „tămâie”, iar „do” 道 „calea”. Astfel, „Kodo” 香道 poate fi tradus prin „Calea aromelor”. În Japonia, tămâia este utilizată de mai bine de o mie de ani. Lemnul parfumat a stârnit mai întâi interesul nobililor și al samurailor, înainte de a se extinde către clasele de mijloc.
📖 Istoria tămâii în Japonia
Tămâia a apărut în urmă cu peste 6000 de ani în Orientul Mijlociu, odată cu primele mari civilizații ale Egiptului și Mesopotamiei, însă a ajuns în arhipelag abia în secolul al VI-lea. Lemnele parfumate nu existau în Japonia și proveneau în principal din India. Importată din China, odată cu budismul, tămâia a fost folosită atunci pentru ceremonii religioase, înainte de a fi apreciată pentru mirosul său îmbătător și virtuțile sale.
🌳 Legenda tămâii japoneze
Nihon Shoki (scriere antică despre istoria Japoniei) relatează utilizarea lemnului parfumat ars în anul 595, pe vremea împărătesei Suiko. O legendă spune că un trunchi de lemn de Agar ar fi fost găsit pe plajele din Awaji, o insulă situată lângă golful Osaka. Odată ce lemnul a fost consumat de foc, parfumul a fost atât de delectabil încât insularii au decis să ofere o parte casei imperiale. Un mic sanctuar shinto a fost ulterior ridicat în onoarea lemnului parfumat.
🧘♂ Rolul budismului
Sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea sunt marcate de ascensiunea budismului în Japonia sub impulsul Prințului Shotoku. La fel ca ceremonia ceaiului și Ikebana, religia a jucat un rol major în arta tradițională Kodo. Tămâia servea atunci drept ofrandă divinităților și avea, de asemenea, un rol purificator în ritualurile budiste. Lemnele prețioase erau importate din China pentru a fabrica tămâia, ceea ce a dat naștere unui meșteșug local în arhipelag.
👃 Lemnele parfumate la Curte
În perioada Heian (794-1185), tămâia era foarte populară la Curte și se organizau concursuri de miros pentru a ghici esențele. Rășinile aromatice serveau pentru divertisment, dar și pentru a parfuma veșmintele.
↗ Ascensiunea tămâii în perioada Muromachi
Mai târziu, în perioada Muromachi (1336-1573), tămâia nu mai era apanajul Curții și s-a extins către clasele superioare și mijlocii ale societății nipone. Arderea lemnelor aromatice reprezenta un semn de distincție și utilizarea sa a devenit regulată. De altfel, samuraii aveau obiceiul de a-și impregna coifurile și armurile cu tămâie, ca ritual de purificare, simțindu-se astfel mai puternici în luptă.
În aceeași perioadă, prețioasele lemnuri parfumate au fost clasificate la cererea shogunului Ashikaga Yoshimasa. Regulile jocului au fost stabilite pentru a da naștere artei Kodo. Ustensilele folosite în ceremonie (Kodogu) au fost atunci decorate cu aur și ridicate la rangul de rafinament suprem. Se disting două școli care perpetuează învățătura Kodo de secole: Oie-ryu, fondată de Sanetaka Sanjonishi, un aristocrat japonez din perioada Muromachi, și școala Shino-ryu, creată de maestrul Shino Shoshin. Prima este mai axată pe artă și poezie, în timp ce a doua este mult mai formală.
Awaji, insula parfumurilor
Producția de tămâie pe insula Awaji. Credite: awaji-encens.jp
Insula Awaji dezvoltă fabricarea artizanală a bețișoarelor de tămâie încă din 1850 și reprezintă astăzi 70% din producția japoneză. Lemnele parfumate fabricate pe insulă sunt deosebit de renumite pentru calitatea lor și puteți găsi acolo o gamă variată de fragranțe. Tămâia japoneză este confecționată din pudre de lemn (santal, aloe…), plante, condimente și aromatice.
Kho-shi (maeștrii parfumurilor) perpetuează un know-how străvechi, de la compoziția pastei până la finisarea bețișoarelor și uscarea rășinilor. De notat că vânturile puternice de pe insula Awaji permit o uscare ideală a tămâii.
Tămâia japoneză astăzi
În timpul epocii Edo și al erei Meiji, tămâia și-a pierdut din popularitate. Totuși, în urmă cu aproximativ o sută de ani, marele maestru Kito Yujiro a reușit să îi relanseze succesul. După o perioadă de izolare, Japonia s-a deschis către lume. Inspirat de cultura occidentală a parfumului, maestrul parfumier a reușit o lovitură de geniu creând mainichi koh (tămâia zilnică). Astăzi, tămâia japoneză cu note florale, condimentate sau lemnoase este foarte renumită în întreaga lume.
Calea tămâii sau arta de a asculta aromele
În arta Kodo, noi ascultăm parfumurile. Ați citit bine… japonezii nu miros, ci „ascultă”, deoarece practica Kodo necesită utilizarea tuturor simțurilor pentru a capta finețea fragranțelor.
Desfășurarea ceremoniei parfumului
Foarte solemnă, practica artistică a Kodo necesită multă concentrare. Ritualul se desfășoară pe un tatami și într-o liniște deplină. Maestrul tămâii se deplasează lent și se așază. Apoi, scoate cu delicatețe tot materialul necesar ceremoniei. Toate gesturile sale sunt realizate într-o ordine precisă și cu o rigoare extremă. Ustensilele din lac, cărbunii de lemn, bețișoarele, presele pentru cenușă etc. sunt manipulate cu mult respect și delicatețe.
Maestrul va depune apoi o bucățică minusculă de lemn de tămâie pe un suport mic din mică. Cădelnița conține cenușă decorată cu trasaje și cărbune drept combustibil (sau un tăciune de bambus). Astfel, tămâia este încălzită și nu arde direct, pentru a nu altera aromele.
Ascultarea tămâii este practicată în Japonia de secole… Credite: Sam Peet / Culture Trip
Într-o stare apropiată de meditație, participanții, așezați în careu, își transmit din mână în mână arzătorul de tămâie. Fiecare, pe rând, va respira fumul lemnelor prezentate de maestrul Kodo. Efectuând un gest precis, ei „ascultă” parfumurile care emană din lemnele arse și încearcă să le memoreze notele. Odată ce toate tămâile-martor au fost prezentate, maestrul trece alte lemne pe care participanții trebuie să le identifice.
🤔 Jocul esențelor: veți ști să le recunoașteți?
Jocul celor cinci tămâi este numit Genjiko, în timp ce acela cu trei lemne este numit Sanshuko. Există șase tipuri de lemn sau rikkoku, corespunzătoare a șase țări diferite (Kyara, Rakoku, Manaka, Minaban, Sasora și Sumotara). De asemenea, există cinci arome sau gomi (amar, dulce, sărat, condimentat, acid). Este nevoie de ani de experiență pentru a putea recunoaște perfect subtilitățile.
👁️ Filosofia Kodo
Kodo nu este doar un joc care constă în ghicirea aromelor și dezvoltarea simțului olfactiv. Celebrarea parfumurilor este o veritabilă experiență spirituală plină de poezie, care trezește simțurile și relaxează corpul și spiritul.
👌 Cele 10 virtuți ale căii aromelor
Conform credințelor, practica Kodo aduce beneficii precum o concentrare mai bună, un sentiment de armonie, de seninătate sau chiar de plenitudine. Iată cele 10 virtuți atribuite ceremoniei parfumurilor.
- Stimulează simțurile
- Purifică corpul și spiritul
- Curăță poluanții mentali
- Ațâță spiritul
- Luptă împotriva singurătății
- Calmează stresul
- Este plăcută chiar și în abundență
- Acționează chiar și în cantitate mică
- Se conservă bine
- Se utilizează des
Kodo rămâne o artă tradițională rară și privilegiată, deoarece lemnele prețioase sunt foarte scumpe. De asemenea, este nevoie de multă experiență pentru a stăpâni această artă. Totuși, acest lucru nu împiedică tămâia japoneză să fie apreciată în întreaga lume pentru finețea sa remarcabilă.
